Apele uzate acide din producția de profile de aluminiu provin în principal din procese precum gravarea acidă, neutralizarea, oxidarea, îndepărtarea uleiului în pretratarea prin pulverizare și spălarea acidă în atelierul de oxidare. Conține diverse substanțe nocive sau săruri de metale grele. Fracția de masă a acidului variază semnificativ, variind de la mai puțin de 1% până la mai mult de 10%. Apele uzate alcaline provin în principal din procese precum gravarea alcaline în atelierul de oxidare și spălarea alcaline în pretratarea prin pulverizare. Fracția de masă a alcaline variază de la sub 1% până la peste 5%. Apele uzate sunt generate și în timpul proceselor de pulverizare și vopsire. Pe lângă acizi și alcalii, apele uzate conțin adesea uleiuri, vopsele, săruri de fluor și alte substanțe anorganice și organice.
Apele uzate acide și alcaline sunt foarte corozive și trebuie gestionate corespunzător înainte de evacuare. Orientările generale pentru gestionarea apelor uzate acide și alcaline sunt: ① Apele uzate acide și alcaline cu concentrație mare de-ar trebui luate în considerare mai întâi pentru recuperare și reutilizare. În funcție de calitatea apei, cantitatea și cerințele tehnice diferite, reutilizarea ar trebui să fie maximizată. Dacă reutilizarea este dificilă sau dacă concentrația este scăzută și volumul este mare, se poate folosi o metodă de concentrare pentru a recupera acidul sau alcaliul. ② Apele reziduale acide și alcaline cu concentrație scăzută-, cum ar fi apa de clătire din rezervoarele de decapare cu acid sau din rezervoarele de spălare alcaline, trebuie tratate prin neutralizare.
În ceea ce privește tratamentul de neutralizare, principiul principal ar trebui să fie utilizarea deșeurilor pentru tratarea deșeurilor. De exemplu, apele reziduale acide și alcaline se pot neutraliza reciproc, sau deșeurile alcaline (nămol) pot fi utilizate pentru a neutraliza apele uzate acide, iar acidul rezidual poate fi utilizat pentru a neutraliza apele uzate alcaline. Atunci când aceste condiții nu sunt disponibile, agenții de neutralizare pot fi utilizați pentru tratament.
Conform standardului național GB8978-1996 „Standard de emisie a poluanților apei”, cerințele de descărcare sunt: COD Clasa I Mai mică sau egală cu 60 mg/L, Clasa II Mai mică sau egală cu 120 mg/L, solide în suspensie Mai mică sau egală cu 100 mg/L, valoare de fluorură egală cu 1 mg/L, pH-ul sau egal cu 1 mg/l 6–9.
Metodele moderne de tratare a apelor uzate sunt împărțite în principal în trei categorii: tratare fizică, tratare chimică și epurare biologică.
1) Metoda de epurare fizică se referă la metoda de epurare a apelor uzate care separă și recuperează poluanții din apele uzate care sunt insolubile și în stare de suspensie (inclusiv pelicule de ulei și picături de ulei) prin efecte fizice. Metodele comune includ sedimentarea, filtrarea, separarea centrifugă, flotarea cu aer, cristalizarea prin evaporare și osmoza inversă. Această metodă separă solidele în suspensie, coloizii, uleiurile și alți poluanți din apele uzate, realizând astfel purificarea preliminară a apei uzate.
2) Metoda de epurare chimică se referă la metoda de epurare a apelor uzate care separă și elimină poluanții din apele uzate aflate în stare dizolvată sau coloidală sau îi transformă în substanțe inofensive, prin reacții chimice și efecte de transfer de masă. Metodele utilizate în mod obișnuit includ neutralizarea, coagularea, reacțiile redox, extracția, striparea, suflarea, adsorbția, schimbul de ioni și electro-dializă.
3) Metoda de tratare biologică se referă la metoda de tratare a apelor uzate care utilizează metabolismul microbian pentru a transforma substanțele organice, substanțele toxice și alți poluanți într-o soluție de apă uzată, formă coloidală sau stare fină de suspensie în substanțe stabile și inofensive. Tratamentul biologic este clasificat în tratament aerob și tratament anaerob. Metodele obișnuite de tratare aerobă includ procesul cu nămol activ, biofiltre și iazuri de oxidare. Tratarea anaerobă, cunoscută și sub denumirea de tratament de reducere biologică, este utilizată în principal pentru tratarea apelor uzate organice și a nămolului cu concentrație mare de-, utilizând de obicei echipamente de tratare, cum ar fi digestoarele.
Intențiile eliminării nămolului sunt: ① de a reduce conținutul de apă al nămolului, creând condiții pentru eliminare, utilizare și transport; ② pentru a elimina substanțele nocive care poluează mediul; ③ pentru a recupera energie și capital, realizând scopul de a transforma răul în beneficiu. Metodele de eliminare a nămolului includ îngroșarea nămolului, digestia nămolului, deshidratarea nămolului și uscarea nămolului. Scopul îngroșării nămolului este de a iniția deshidratarea nămolului și de a reduce volumul acestuia, oferind condiții pentru eliminarea ulterioară. Scopul deshidratării nămolului este de a elimina în continuare apa, reducând conținutul de apă al nămolului la sub 80%. Metodele includ deshidratarea mecanică și deshidratarea naturală. Deshidratarea mecanică poate fi împărțită în continuare în filtrare în vid, presare prin filtru și centrifugare. Avantajele sale sunt eficiența ridicată de deshidratare și ocuparea redusă a terenului, dar costul este relativ ridicat. Uscarea naturală are costuri de construcție și operaționale foarte mici, dar eficiența sa de deshidratare este scăzută, ocupă o suprafață mare, iar condițiile sanitare sunt precare. Scopul uscării nămolului este de a încălzi nămolul deshidratat pentru a-și reduce și mai mult conținutul și volumul de apă. O metodă frecvent utilizată este uscătorul cu tambur rotativ. Avantajele sale sunt funcționarea stabilă și performanța fiabilă, deși ocupă o suprafață relativ mare.
